Plângerile lui Ieremia*

Capitolul 1

Nenorocirile Ierusalimului

1. Vai! Cum stă părăsită acum, cetatea aceasta atât de plină de popor altădată!
A rămas* ca o văduvă!
Ea, care altădată era mare între neamuri, fruntașă** printre țări,
a ajuns roabă astăzi!
2. Plânge amarnic noaptea* și-i curg lacrimi** pe obraji.
Niciunul† din toți†† cei ce o iubeau n-o mângâie;
toți prietenii ei au părăsit-o
și i s-au făcut vrăjmași.
3. Iuda a plecat* în pribegie din pricina apăsării și muncilor grele.
Locuiește** în mijlocul neamurilor și nu găsește odihnă!
Toți prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea.
4. Drumurile Sionului sunt triste căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porțile lui sunt pustii, preoții lui oftează;
fecioarele lui sunt mâhnite, și el însuși este plin de amărăciune.
5. Asupritorii* lui sar biruitori, vrăjmașii lui sunt mulțumiți. Căci Domnul l-a smerit din pricina mulțimii** păcatelor lui;
copiii† lui au mers în robie înaintea asupritorului.
6. S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei.
Căpeteniile ei au ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune
și merg fără putere înaintea celui ce-i gonește.
7. În zilele necazului și ticăloșiei lui, Ierusalimul își aduce aminte
de toate bunătățile de care a avut parte din zilele străbune;
când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor,
iar vrăjmașii se uitau la el și râdeau de prăbușirea lui.
8. Greu a păcătuit* Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă.
Toți cei ce-l prețuiau îl disprețuiesc acum văzându-i goliciunea**,
și el însuși se întoarce în altă parte și oftează.
9. Necurăția sta lipită pe poala hainei lui,
și nu se gândea* la sfârșitul său.
A căzut greu de tot. Nimeni** nu-l mângâie. –
„Vezi-mi ticăloșia, Doamne, căci iată ce semeț este vrăjmașul!” –
10. Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai* scump;
ba încă a văzut cum în Locașul lui cel Sfânt au intrat** neamurile
cărora Tu le porunciseși să nu intre† în adunarea Ta!
11. Tot poporul lui caută* pâine suspinând;
și-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-și țină viața.
„Uită-Te, Doamne, și privește cât de înjosit sunt!”
12. O! voi, care treceți pe lângă mine,
priviți și vedeți dacă* este vreo durere ca durerea mea,
ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!
13. Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde;
mi-a întins un* laț sub picioare și m-a dat înapoi.
M-a lovit cu pustiire și o lâncezeală de toate zilele!
14. Mâna Lui a legat jugul* nelegiuirilor mele,
care stau împletite și legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea.
Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau împotrivă.
15. Domnul a trântit la pământ pe toți vitejii din mijlocul meu;
a strâns o oștire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul;
ca în teasc a călcat* Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.
16. De aceea plâng, îmi varsă lacrimi* ochii,
căci S-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă** mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viața;
fiii mei sunt zdrobiți, căci vrăjmașul a biruit. –
17. Sionul* întinde mâinile rugător, și nimeni** nu-l mângâie.
Domnul a trimis împotriva lui Iacov de jur împrejur vrăjmași;
Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor. –
18. Domnul este drept*, căci m-am răzvrătit** împotriva poruncilor Lui.
Ascultați, toate popoarele, și vedeți-mi durerea!
Fecioarele și tinerii mei s-au dus în robie.
19. Mi-am chemat prietenii, dar m-au înșelat*,
preoții și bătrânii mei au murit în cetate
căutând** hrană ca să-și țină viața. –
20. Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu* fierbe,
mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător.
Afară sabia m-a** lăsat fără copii, în casă, moartea.
21. M-au auzit suspinând, dar nimeni* nu m-a mângâiat.
Toți vrăjmașii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o;
dar vei aduce, vei vesti** ziua când și ei vor fi ca mine.
22. Adu toată răutatea lor înaintea* Ta
și fă-le cum mi-ai făcut mie, pentru toate fărădelegile mele! Căci suspinele mele sunt multe, și inima îmi este** bolnavă. –

Capitolul 2

Jalea Ierusalimului

1. Vai! În ce întunecime a aruncat Domnul în mânia Lui pe fiica Sionului!
A* azvârlit din cer pe pământ podoaba** lui Israel
și nu Și-a mai adus aminte de scaunul† picioarelor Lui, în ziua mâniei Lui!
2. Domnul a nimicit fără milă* toate locuințele lui Iacov.
În urgia Lui a dărâmat întăriturile fiicei lui Iuda
și le-a prăvălit la pământ;
a făcut de ocară** împărăția și căpeteniile ei.
3. În mânia Lui aprinsă a doborât toată puterea lui Israel;
Și-a tras înapoi* de la el dreapta înaintea vrăjmașului
și a aprins** în Iacov o văpaie de foc care mistuie toate de jur împrejur.
4. Și-a încordat* arcul ca un vrăjmaș, Și-a ridicat dreapta ca un asupritor și
a prăpădit tot** ce era plăcut privirilor,
Și-a vărsat ca un foc urgia peste cortul fiicei Sionului.
5. Ca un vrăjmaș a ajuns* Domnul, a nimicit pe Israel,
i-a dărâmat** toate palatele, i-a prăbușit întăriturile
și a umplut pe fiica lui Iuda de jale și suspin.
6. I-a pustiit* Cortul sfânt ca** pe o grădină,
a nimicit locul adunării sale;
Domnul† a făcut să se uite în Sion sărbătorile și Sabatul
și în mânia Lui năprasnică a lepădat pe împărat și pe preot.
7. Domnul Și-a disprețuit altarul, Și-a lepădat Locașul Său cel Sfânt.
A dat în mâinile vrăjmașului zidurile palatelor Sionului;
au răsunat* strigătele în Casa Domnului ca într-o zi de sărbătoare.
8. Și-a pus de gând Domnul să dărâme zidurile fiicei Sionului;
a întins* sfoara de măsurat, și nu Și-a tras mâna până nu le-a nimicit.
A cufundat în jale întăritura și zidurile, care nu mai sunt, toate, decât niște dărâmături triste.
9. Porțile îi sunt cufundate în pământ; i-a nimicit și rupt* zăvoarele.
Împăratul** și căpeteniile sale sunt între neamuri. Lege† nu mai au,
și chiar prorocii†† nu mai primesc nicio vedenie de la Domnul.
10. Bătrânii fiicei Sionului șed* pe pământ și tac;
și-au presărat** țărână pe cap, s-au încins† cu saci;
fecioarele Ierusalimului își pleacă la pământ capul.
11. Mi s-au stors ochii* de lacrimi, îmi fierb măruntaiele**,
mi se varsă ficatul† pe pământ, din pricina prăpădului fiicei poporului meu,
din pricina copiilor†† și pruncilor de țâță leșinați pe ulițele cetății.
12. Ei ziceau către mamele lor: „Unde este pâine și vin?”
Și cădeau leșinați ca niște răniți pe ulițele cetății,
își dădeau sufletul la pieptul mamelor lor.
13. „Cu ce să te îmbărbătez și cu ce să te asemăn, fiica Ierusalimului?
Cu cine* să te pun alături și cu ce să te mângâi, fecioară, fiica Sionului?
Căci rana ta este mare ca marea: cine va putea să te vindece?
14. Prorocii tăi* ți-au prorocit vedenii deșarte și amăgitoare,
nu ți-au dat pe față** nelegiuirea, ca să abată astfel robia de la tine,
ci ți-au făcut prorocii mincinoase și înșelătoare.
15. Toți trecătorii* bat din palme** asupra ta,
șuieră și dau† din cap împotriva fiicei Ierusalimului și zic: „Aceasta este cetatea despre care se zicea că este cea mai frumoasㆆ și bucuria întregului pământ?”
16. Toți vrăjmașii tăi deschid* gura împotriva ta,
fluieră, scrâșnesc din dinți și zic: „Am** înghițit-o!
Da, aceasta este ziua pe care o așteptam, am ajuns-o și o† vedem!”
17. Domnul a înfăptuit ce* hotărâse,
a împlinit cuvântul pe care-l sorocise de multă vreme,
a nimicit** fără milă;
a făcut din tine† bucuria vrăjmașului,
a înălțat tăria asupritorilor tăi!
18. Inima lor strigă către Domnul…
Zid* al fiicei Sionului, varsă** zi și noapte șiroaie de lacrimi!
Nu-ți da niciun răgaz, și ochiul tău să n-aibă odihnă!
19. Scoală-te și* gemi noaptea când încep străjile!
Varsă-ți** inima ca niște apă înaintea Domnului!
Ridică-ți mâinile spre El pentru viața copiilor tăi
care† mor de foame la toate†† colțurile ulițelor! –
20. Uită-Te, Doamne, și privește: cui i-ai făcut Tu așa?
Să mănânce* femeile rodul pântecelui lor, pruncii dezmierdați de mâinile lor?
Să fie măcelăriți** preoții și prorocii în Locașul cel Sfânt al Domnului?
21. Copiii și bătrânii* stau culcați pe pământ în ulițe;
fecioarele și tinerii mei au căzut uciși de sabie;
i-ai** ucis în ziua mâniei Tale și i-ai înjunghiat fără milă.
22. Ai chemat groaza* din toate părțile peste mine, ca la o zi de sărbătoare.
În ziua mâniei Domnului n-a scăpat unul și n-a rămas cu viață.
Pe** cei îngrijiți și crescuți de mine, mi i-a nimicit vrăjmașul! –

Capitolul 3

Suferințe și mângâieri

1. Eu sunt omul care a văzut suferința sub nuiaua urgiei Lui.
2. El m-a dus, m-a mânat în întuneric, și nu în lumină.
3. Numai împotriva mea Își întinde și Își întoarce mâna, toată ziua.
4. Mi-a prăpădit* carnea și pielea și mi-a zdrobit** oasele.
5. A făcut zid împrejurul meu și m-a înconjurat cu otravă și durere.
6. Mă așază* în întuneric ca pe cei morți pentru totdeauna.
7. M-a înconjurat* cu un zid, ca să nu ies; m-a pus în lanțuri grele.
8. Să tot strig* și să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primește rugăciunea.
9. Mi-a astupat calea cu pietre cioplite și mi-a strâmbat cărările.
10. Mă pândește* ca un urs și ca un leu într-un loc ascuns.
11. Mi-a abătut căile, și apoi S-a* aruncat pe mine și m-a pustiit.
12. Și-a încordat arcul și m-a pus* țintă săgeții Lui.
13. În rărunchi mi-a înfipt săgețile* din tolba Lui.
14. Am ajuns de râsul* poporului meu și toată ziua sunt pus în cântece** de batjocură de ei.
15. M-a săturat* de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin.
16. Mi-a sfărâmat dinții cu pietre*, m-a acoperit cu cenușă.
17. Mi-ai luat pacea, și nu mai cunosc fericirea.
18. Și am* zis: „S-a dus puterea mea de viață și nu mai am nicio nădejde în Domnul.” –
19. Gândește-Te la necazul și suferința mea, la pelin* și la otravă!
20. Când își aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.
21. Iată ce mai gândesc în inima mea și iată ce mă face să mai trag nădejde:
22. bunătățile* Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt,
23. ci se înnoiesc în fiecare* dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare! –
24. „Domnul este partea mea* de moștenire”, zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.
25. Domnul este bun cu cine nădăjduiește* în El, cu sufletul care-L caută.
26. Bine este să aștepți* în tăcere ajutorul Domnului.
27. Este bine* pentru om să poarte un jug în tinerețea lui.
28. Să stea* singur și să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz;
29. să-și umple gura* cu țărână și să nu-și piardă nădejdea;
30. să dea* obrazul celui ce-l lovește și să se sature de ocări.
31. Căci* Domnul nu leapădă pentru totdeauna.
32. Ci, când mâhnește pe cineva, Se îndură iarăși de el, după îndurarea Lui cea mare:
33. căci El nu necăjește* cu plăcere, nici nu mâhnește bucuros pe copiii oamenilor.
34. Când se calcă în picioare toți prinșii de război ai unei țări,
35. când se calcă dreptatea omenească în fața Celui Preaînalt,
36. când este nedreptățit un om în pricina lui, nu vede* Domnul?
37. Cine a spus*, și s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului?
38. Nu iese din gura Celui Preaînalt răul* și binele?
39. De ce* să se plângă omul cât trăiește? Fiecare** să se plângă mai bine de păcatele lui!
40. Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm și să ne întoarcem la Domnul.
41. Să ne înălțăm* inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer, zicând:
42. „Am păcătuit*, am fost îndărătnici, și nu ne-ai iertat!
43. În mânia Ta, Te-ai ascuns și ne-ai urmărit, ai ucis* fără milă.
44. Te-ai învăluit într-un nor, ca* să nu străbată la Tine rugăciunea noastră.
45. Ne-ai făcut de batjocură* și de ocară printre popoare.
46. Toți vrăjmașii* noștri deschid gura împotriva noastră.
47. De groază* și de groapă am avut parte, de prăpăd** și pustiire.”
48. Șuvoaie* de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei poporului meu.
49. Mi se topește ochiul* în lacrimi, necurmat și fără răgaz,
50. până ce Domnul va privi din cer* și va vedea.
51. Mă doare ochiul de plâns pentru toate fiicele cetății mele.
52. Cei ce mă urăsc fără temei* m-au gonit ca pe o pasăre.
53. Voiau să-mi nimicească viața într-o groapă* și au aruncat** cu pietre în mine.
54. Mi-au năvălit* apele peste cap, și** ziceam: „Sunt pierdut!”
55. Dar am chemat* Numele Tău, Doamne, din fundul gropii.
56. Tu mi-ai auzit* glasul: „Nu-Ți astupa urechea la suspinele și strigătele mele.”
57. În ziua când Te-am chemat*, Te-ai apropiat și ai zis: „Nu te teme!”
58. Doamne, Tu ai apărat* pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat** viața!
59. Doamne, ai văzut apăsarea mea: fă-mi* dreptate.
60. Ai văzut toate răzbunările lor, toate uneltirile* lor împotriva mea.
61. Doamne, le-ai auzit ocările, toate uneltirile împotriva mea,
62. cuvântările potrivnicilor mei și planurile pe care le urzeau în fiecare zi împotriva mea.
63. Uită-Te când stau* ei jos sau când se scoală. Eu** sunt cântecul lor de batjocură.
64. Răsplătește-le*, Doamne, după faptele mâinilor lor!
65. Împietrește-le inima și aruncă blestemul Tău împotriva lor!
66. Urmărește-i în mânia Ta și șterge-i de sub* ceruri**, Doamne!”

Capitolul 4

Plângere asupra sorții poporului

1. Vai! cum s-a înnegrit aurul și cum s-a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele Sfântului Locaș pe la toate colțurile* ulițelor!
2. Cum sunt priviți acum fiii Sionului, cei aleși și prețuiți ca aurul curat altădată,
cum sunt priviți acum, vai! Ca niște vase* de pământ și ca o lucrare făcută de mâinile olarului!
3. Chiar și șacalii își apleacă țâța și dau să sugă puilor lor;
dar fiica poporului meu a ajuns fără milă ca struții* din pustiu.
4. Limba* sugarului i se lipește de cerul gurii, uscată de sete;
copiii cer** pâine, dar nimeni nu le-o dă.
5. Cei ce se hrăneau cu bucate alese leșină pe ulițe.
Cei ce fuseseră crescuți în purpură se bucură* acum de o grămadă de gunoi!
6. Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei,
care a fost nimicită* într-o clipă fără să fi pus cineva mâna pe ea.
7. Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele;
trupul le era mai roșu decât mărgeanul; fața le era ca safirul.
8. Dar acum, înfățișarea le este mai negricioasă* decât funinginea; așa că nu mai sunt cunoscuți pe ulițe,
pielea le este** lipită de oase, uscată ca lemnul.
9. Cei ce pier uciși de sabie sunt mai fericiți decât cei ce pier de foame,
care cad sleiți de puteri din lipsa roadelor câmpului!
10. Femeile*, cu toată mila** lor, își fierb copiii,
care le slujesc ca† hrană, în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.
11. Domnul Și-a sleit urgia, Și-a vărsat* mânia aprinsă;
a aprins** în Sion un foc care-i mistuie temeliile.
12. Împărații pământului n-ar fi crezut și niciunul din locuitorii lumii n-ar fi crezut
că potrivnicul care-l împresura are să intre pe porțile Ierusalimului.
13. Iată roada păcatelor* prorocilor săi, a nelegiuirilor preoților săi
care** au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniți!
14. Rătăceau ca orbii pe ulițe, mânjiți* de sânge,
așa că nimeni nu putea** să se atingă de hainele lor.
15. „Depărtați-vă, necuraților*!”, li se striga, „La o parte, la o parte, nu vă atingeți de noi!”
Când fugeau pribegind încoace și încolo printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!”
16. În mânia Lui, Domnul i-a împrăștiat și nu-Și mai îndreaptă privirile spre ei!
Vrăjmașul n-a căutat* la fața preoților, nici n-a avut milă de cei bătrâni.
17. Și acolo ni se sfârșeau ochii* și așteptam zadarnic ajutor!
Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam care totuși nu ne-a izbăvit.
18. Ne pândeau pașii* ca să ne împiedice să mergem pe ulițele noastre;
ni se apropia sfârșitul**, ni se împliniseră zilele… Da, ne venise sfârșitul!
19. Prigonitorii noștri erau mai iuți* decât vulturii cerului.
Ne-au fugărit pe munți și ne-au pândit în pustiu.
20. Suflarea* vieții noastre, unsul Domnului a fost prins** în gropile lor, el,
despre care ziceam: „Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.” –
21. Bucură-te* și saltă de bucurie, fiica Edomului care locuiești în țara Uț!
Dar și la tine va trece potirul**, și tu te vei îmbăta și te vei dezgoli!
22. Fiica Sionului, nelegiuirea* îți este ispășită:
El nu te va mai trimite în robie. Dar ție, fiica Edomului, îți va** pedepsi nelegiuirea
și îți va da pe față păcatele. –

Capitolul 5

Rele de acum și aducerile aminte

1. Adu-ți* aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat!
Uită-Te și vezi-ne ocara**!
2. Moștenirea* noastră a trecut la niște străini,
casele noastre, la cei din alte țări!
3. Am rămas orfani, fără tată;
mamele noastre sunt ca niște văduve.
4. Apa noastră o bem pe bani,
și lemnele noastre trebuie să le plătim.
5. Prigonitorii ne urmăresc cu îndârjire*
și, când obosim, nu ne dau odihnă.
6. Am întins* mâna spre** Egipt,
spre Asiria, ca să ne săturăm de pâine.
7. Părinții noștri care au păcătuit* nu mai** sunt,
iar noi le purtăm păcatele.
8. Robii ne* stăpânesc,
și nimeni nu ne izbăvește din mâinile lor.
9. Ne căutăm pâinea cu primejdia vieții noastre,
căci ne amenință sabia în pustiu.
10. Ne arde pielea* ca un cuptor
de frigurile foamei.
11. Au necinstit* pe femei în Sion,
pe fecioare, în cetățile lui Iuda.
12. Mai marii noștri au fost spânzurați de mâinile lor;
bătrânilor nu le-a dat nicio cinste*.
13. Tinerii au fost puși să râșnească*,
și copiii cădeau sub poverile de lemn.
14. Bătrânii nu se mai duc la poartă,
și tinerii au încetat să mai cânte.
15. S-a dus bucuria din inimile noastre,
și jalea a luat locul jocurilor noastre.
16. A căzut cununa* de pe capul nostru!
Vai de noi, căci am păcătuit!
17. Dacă ne doare* inima,
dacă ni s-au întunecat** ochii,
18. este din pricină că muntele Sionului este pustiit,
din pricină că se plimbă șacalii prin el.
19. Dar Tu, Doamne, împărățești* pe vecie;
scaunul Tău de domnie** dăinuie din neam în neam!
20. Pentru ce* să ne uiți pe vecie și să ne părăsești pentru multă vreme?
21. Întoarce-ne* la Tine, Doamne, și ne vom întoarce!
Dă-ne iarăși zile ca cele de odinioară!
22. Să ne fi lepădat Tu de tot oare
și să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult?